10 produse în coş. Total: 16.50 Lei

IEV: Cum am descoperit barbieritul clasic

publicat la 01.08.2014

Ca de altfel majoritatea bărbaților din România, nici eu nu cunoșteam altceva înafară de Bic, Gilette și Nivea. Obișnuiam să mă bărbieresc odată la 3-4 zile deoarece bărbierindu-ma zilnic era efectiv un chin.

Am pielea oarecum sensibilă iar barba destul de deasă si aspră. Dacă nu lasam 2-3 zile între bărbierituri pielea se irita foarte tare și mă ustura indiferent cât balsam aplicam. Ce mai, pentru mine, era un adevărat chin și priveam bărbieritul ca pe o pedeapsă.

În plus, după fiecare bărbierit (reușit sau nu), fața mea avea o tentă de gri datorită faptului ca am pielea subțire/transparentă și astfel se vad prin piele foliculii de păr. Chiar dacă puteam să trăiesc cu chinul bărbieritului, faptul ca fața mea arata gri oricat mă chinuiam să ma bărbiersc, a început să mă deranjeze din ce în ce mai tare.

Astfel, acum vreo 5 ani am început să căut soluții pentru a scăpa de această nuanța de gri. Inițial m-am interesat despre epilarea facială definitivă, adică efectiv să scap permanent (sau mai bine zis să scap pentru o perioadă cât mai lungă) de părul facial.

În timpul "investigațiilor" mele am citit acest articol "How to get that perfect shave",articol ce m-a facut să renunț la ideea epilării faciale și m-a determinat să îmi doresc să aflu mai multe despre barbieritul traditional.

Primul lucru pe care l-am facut a fost să comand de la Geo F. Trumper un pămătuf de voiaj, o cremă de ras la tub - Violet Soft Shaving Cream (datorită faptului că m-au impresionat urmatoarele cuvinte din articolul citit: "using a fine badger hair brush to brush high-end English shaving cream that smells like fresh-cut violets onto your face and neck isn’t just about treating yourself nicely after years of the ol’ slice’n’dice") și un aftershave Extract of Limes (cu care de altfel pielea mea nu s-a inteles prea bine). 

Până am primit pachetul din Anglia am facut rost de la un prieten de un aparat de vechi de ras clasic pe care nu il folosea nimeni și am avut timp să mă documentez bine în ceeace privește tehnica și procesul corect pentru un bărbierit perfect.

În momentul în care am folosit prima dată pămătuful din păr de bursuc împreună cu crema de violete am știut că totul va fi diferit de acum înainte. Chiar dacă crema si pămătuful au făcut o diferență ce nu o credeam posibilă, primul bărbierit cu acestea nu a fost o experiență 100% plăcută datorită aparatului de ras. A fost și singura dată când l-am folosit deoarece numărul tăieturilor m-a îngrijorat (în ciuda faptului că studiasem în detaliu tehnica). Ulterior, am aflat ca aparatul era prost, nu era calibrat corect etc... Din păcate după aceea experitență, eu nu am mai încercat să dau o altă șanșă unui aparat de ras clasic bun, și am rămas tot la Mach3. Cu toate acestea, combinația dintre Mach3, pămătuf și crema de ras mi-au schimbat complet obiceiurile matinale.

In continuare nu ma rad în fiecare zi, dar ma barbieriesc odată la două zile și asta fară sa fie un chin. Ba mai mult e chiar foarte plăcut. În continuare nu am scăpat de tenta gri a feței după ras, dar acest lucru nici nu e posibil și ținând cont că nu mai depun niciun fel efort în a mă bărbieri, nu mă mai deranjează.

În prezent folosesc prin rotație (sau după cum am chef dimineața) următoarele produse:
Aprat de ras: Gillete Mach3
Crema de ras: Lemon and Lime, Rose, Almond (TOBS)
Aftershave/Balsam: Arlington After Shave Milk (D.R. Harris)
Pămătuf: Super badger de voiaj (Geo F. Trumper) - primul si singurul meu pamatuf luat acum 5 ani de la GFT.

În concluzie, din experiența mea, îi sfătuiesc pe toți cei care au probleme la bărbierit dar și pe cei care pur și simplu încă nu cunosc senzația dată de o cremă de calitate să se documenteze și să nu ezite să facă o investiție într-un pămătuf de calitate (cel puțin super badger), într-o crema de ras de calitate, cu tradiție (englezească) și într-un aftershave sau balsam. Rezultatele vor fi incredibile!

 

Cu stima, Alex.

 

barbierit.ro: Mulțumiri lui Alex din București pentru articol. Așteptăm în continuare articolele voastre IEV - Impărtășiți experiența voastră!




bifați caseta de mai sus pentru a continua

barbierit.ro își rezervă dreptul de a edita/șterge comentariile care: nu respectă subiectul paginii; nu aduc niciun plus de valoare discuției; conțin formulări neadecvate, incorecte gramatical, injurioase sau care încalcă legile în vigoare.
vezi coșul