Un ingredient des întalnit în conținutul produselor TOBS (gama Jermyn Street, St. James, Eton College, Mr. Taylor, Shaving Shop) este uleiul de Patchouli.
Numele Patchouli este de origine hindusă. Această plantă, originară din Malayesia are o lungă istorie a utilizării sale terapeutice în medicina tradițională chineză, indiană, japoneză si malayesiană ca stimulent, tonic, antiseptic și febrifug.
În scop medicinal, el a fost utilizat în regiune cu precădere în cazul mușcăturilor de șarpe și alte insecte veninoase.
În epoca victoriană, atunci când se transportau pe mare din India frumoasele șaluri din cașmir, frunzele de Patchouli se așezau între ele pentru a le feri de molii.
Datorita mirosului sau distinct și tenace, el este foarte căutat și de parfumeri (a fost în mare vogă în perioada "Flower Power" din anii 1960, alături de Santal și Iasomie).
Patchouli este uleiul trupului dar si al sufletului.
Pentru trup, produsele cosmetice se folosesc de proprietățile sale astringente și antiseptice în tratamentul acneii și al tenului gras sau în tratamentele de prevenire a îmbătrânirii pielii și a apariției ridurilor.
Pentru suflet, Patchouli are un pronunțat efect antidepresiv asupra sistemului nervos, în stări de stres și anxietate. Se folosește în candelă sau baie.
Patchouli este și un stimulent util persoanelor care se simt lipsite de energie, traversează o perioadă în care sunt cuprinse de letargie sau de lipsă de concentrare.
Uleiul de Patchouli vă va încarca cu caldură si energie, ceea ce va stimula concentrarea și vă va face să vă simțiti mai "cu picioarele pe pământ".