10 produse în coş. Total: 16.50 Lei

Un bărbierit pur nu e deloc simplu

publicat la 13.07.2011

În ultimul timp putem observa o preocupare în continuă creștere în ceea ce privește ingredientele naturale din tot ceea ce cumpărăm și consumăm zilnic. Pericolul bolilor ultimelor 2 secole și al îmbătrânirii premature ne împing către un comportament preventiv și cumpătat manifestat prin consumul de alimente sănătoase, mișcarea și relaxarea în medii nepoluate, evitarea conservanților, materialelor sintetice și a surselor de artificial în general. Este un mod de viață cu care bunicii și străbunicii noștri s-au nascut, iar noi trebuie să ni-l reînsușim, din păcate. Dar a învăța să trăiești sănătos nu e deloc ușor, mai ales pentru că, în ziua de azi, resursele de care dispunem pentru asta sunt din ce în ce mai limitate.

Trendul BIO se regăsește și în alegerile privind produsele cosmetice. Ce ne hrănește corpul este la fel de important ca acele lucruri care ne hrănesc pielea, părul sau unghiile spre exemplu și ca atare tot mai multe persoane au devenit interesate de lista cu ingrediente a cosmeticelor pe care le folosesc. Pe lângă marcă, beneficii și preț, selecția se face acum și în funcție de puritatea ingredientelor de pe etichetă.

parabeniDacă în cazul produselor alimentare E-urile ne pun deseori în alertă, la cosmetice există un alt nume care trebuie urmărit: parabenii. Aceștia sunt conservanți care se folosesc în compoziția cosmeticelor pentru menținerea stabilității compoziției și oprirea dezvoltării bacteriilor.

O dată ajunși în corp parabenii se comportă precum estorgenul, o substanță cunoscută pentru influența directă pe care o are în formarea cancerului la sân. Pot fi recunoscuți foarte ușor după următoarele denumiri care se termină cu paraben: Methylparaben, Propylparaben, Buthylparaben, Ethylparaben, Isobutylparaben. Pentru o identificare mai precisă trebuie să știți că parabenul este de fapt și el un E – și anume E 210, cunoscut în chimie drept acidul benzoic. Și derivații acestuia sunt la fel de periculoși: E 218 (para-hidroxibenzonat de metil), E 214 (para-hidroxibenzonat de etil), E 211 (benzoat de sodiu), E 212 (benzoat de potasiu), E 213 (benzoat de calciu).

Specialiștii, conștienți de existența limitată a produselor fără aceste substanțe în conținut, recomandă utilizarea produselor în care cantitatea totală de parabeni să fie măcar sub 0,5%.

Pe lista de substanțe non grata, parabenilor li se adaugă alergenii cu care fiecare persoană are o relație diferită în funcție de predispoziția spre alergie sau sensibilitatea la anumite componente. De regulă fiecare persoană diagnosticată cu o formă sau altă de alergie știe de ce să se ferească când vine vorba de alergeni.

Ideal ar fi să căutăm doar produsele care nu conțin nicio substanță dăunătoare pentru organism, dar acest lucru e aproape imposibil. Însă dacă ne informăm bine și facem un obicei din citirea atentă a ingredientelor de pe spatele etichetei oricărui produs cosmetic le putem alege doar pe acelea care pot  să ne mențină și frumoși și sănătoși cât mai mult timp. Gama produselor pentru bărbierit Taylor of Old Bond Street face parte din această categorie. După cum probabil ați aflat deja din articolele anterioare, întreaga gama TOBS este obținută din extracte de plante.

Crema de ras și după ras de lux din colecţia Jermyn Street spre exemplu este special concepută pentru a hidrata pielea sensibilă printr-o formulă cu zero parabeni și alergeni. Aceștia au fost înlocuiți cu o bogăție de arome și uleiuri esențiale cum ar fi uleiul de patchouli, lămâie, lime şi lavandă.

De asemenea gelul pentru baie și duș  din colecția Jermyn Street are o formulă special creată pentru pielea sensibilă fără alergeni şi parabeni.


crema pentru ras crema dupa ras gel de dus

 

Și produsele Taylor of Old Bond Street din celelalte game precum St. James, Eton College, Mr. Taylor, Sandalwood, Lavender sau Shaving shop sunt renumite pentru calitatea lor și puritatea ingredientelor din componență, ușurând astfel sarcina bărbaților care caută să-și îngrijească corpul și pielea cu produse cât mai naturale. De altfel aromele și esențele ce cuceresc instant atât bărbații care le folosesc cât și femeile din viața lor,  dezvăluie o intensitate și o profunzime imposibil de obținut pe altă cale decât cea naturală (din extracte naturale de plante). Fiecare produs este un mix atent nuanțat și bine echilibrat de flori, fructe și plante aromatice sau terapeutice, cu efect calmant sau relaxant atât pentru trup cât și pentru spirit. Iar crezul nostru personal, cât și concluzia pe care par să o tragă cei ce îmbrațișează noile tendințe este că spiritul și corpul nostru se hrănesc cel mai bine din natură.

După cum spuneam, în ziua de azi, a fi natural și a folosi produse recomandate pentru puritatea lor nu este simplu.

Lista produselor care conțin parabeni este atât de lungă, încât ar fi mai simplu de facut o listă a produselor care nu îi conțin. Dacă te uiti pe lista ingredientelor produselor tale cosmetice, la 90% dintre ele vei gasi parabeni. Îi găsești în crema de corp, în șampon, balsam, produse pentru păr, deodorant, parfumuri etc... Cu atât mai greu este să găsești produse specializate pentru bărbierit care să întrunească astfel de criterii. Nu mai vorbim de faptul că ne aflăm într-o țară unde ce e nou, natural și în tendințe ajunge uneori mai greu sau mai târziu decât în alte locuri. De aceea este reconfortant să știi că acum există chiar și la noi soluții de produse pentru un bărbierit pur și simplu natural.





bifați caseta de mai sus pentru a continua

barbierit.ro își rezervă dreptul de a edita/șterge comentariile care: nu respectă subiectul paginii; nu aduc niciun plus de valoare discuției; conțin formulări neadecvate, incorecte gramatical, injurioase sau care încalcă legile în vigoare.
vezi coșul